Mă întreb de ceva timp dacă este benefic să punem semnul egal între o operă de artă şi posibilele calităţi umane ale autorului ei. Am concluzionat că e bine să ştii mai puţin din viaţa personală a artistului şi eventual să simţi mai mult din farmecul creaţiei sale. Dealtfel sunt rare ocaziile când talentul este dublat de un caracter demn de stimă. Am ratat şansa de a-l auzi pe Mozart dându-şi cu părerea despre compozitorii vremii, dar astăzi ne luăm revanşa . Întrebarea este dacă ne mai dorim asta.
Depinde după stomacuri ar decreta cineva. Unii pot asculta una bucată sensibilă d’amor chiar dacă ştiu că interpretul creeză acasă o atmosferă romantică dând palme după ceafă nevestii.
Am asistat prin intermediul televiziunii la un local kombat între doi exponenţi apreciaţi ai muzicii româneşti. Ringul era ocupat de Gheorghe Zamfir prin telefon ( autodeclarat mai meloviril decât Wagner) şi o Aura Urziceanu ( fără strop de aură ) care voia să dea impresia că habar nu are în ce leagăn al scandalului autohton a picat: studio-ul OTV, of course.
Cu multe din ţaţele folcloriste şi marile doamne ale cântecului popular mă lămurisem. Le-am descoperit cu tristeţe lucirile oţelite ale ochişorilor, mercantilismul şi vocabularul hip hop, cu prilejul cazului Dolănescu. De această dată, se prefigura un canibalism în acorduri de bebop şi doine de jale cu J mare , cum ne spunea învăţătoarea.
Cei doi s-au demitizat complet în ochii celor care le cumpără discurile sau bilete la concerte. Au demonstrat şi telespectatorilor că pentru mulţi dintre ei, talentul e doar un soi de ’’money making machine’’. Sub pojghiţa suavelor enunţuri despre menirea artei, se află de multe ori interese meschine, orgolii infantile şi invidii. Loviturile s-au împărţit voiniceşte după ce nervii au plesnit. Maestrul Zamfir a devenit zamfirică sau puiu’ iar doamnei jazz-ului i s-au refuzat nu numai calităţile vocale ci şi rădăcinile româneşti.
Suntem naivi crezând că artiştii sunt deasupra nevoilor şi obiceiurilor lumeşti. La urma urmei, au o îndemânare pe care trebuie să o folosească la produs marafeţi !
Unii te pun să le plăteşti autografele, alţii ar dori bani ca să facă ’’ciorănii’’ în direct. Câţiva, ameţiţi de o efemeră glorie, petrec mai mult timp la talk show-uri politice şi sportive decât în studio sau prin concerte.
Dacă până acum doar ’’muzicantele’’ siliconate ( or fi ştiind dragele de ele, cat de hidos arată îmbunătăţirile din anumite unghiuri?) behăiau în prime time, scena se aglomerează. Vin tare din urmă titanii, sfărâmându-şi soclurile sub privirile stinse ale unui public cu inocenţa siluită.
P.S. In acest context, mă consider nespus de norocos că am cunoscut şi lucrat cu artişti incredibil de generoşi, dăruiţi, inteligenţi şi modeşti . See ya!
Răzvan Bâscă
